Știri

Mega Image face primele declarații după ce opt angajate ale supermaketului au murit în carnagiul din Ialomița

Mega Image a transmis un mesaj la scurt timp după carnagiul din Ialomița. Compania susține că va fi alături de familiile îndurerate și îi va spriini în toate demersurile necesare.

Zece persoane au murit şi șapte au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineaţă, în judeţul Ialomiţa, între Slobozia şi Urziceni. Majoritatea victimelor sunt femei care făceau naveta către București, aici unde lucrau pentru Mega Image. De altfel, compania a transmis un mesaj prin care asigură că familiile victimelor vor fi ajutate cu tot ce se poate.

Anunțăm cu regret faptul că, în dimineața zilei de astăzi, am pierdut opt colegi și alti șapte sunt răniti în ceea ce a fost catalogat drept cel mai grav accident rutier din 2019. Din primele informații transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița, accidentul a fost provocat de faptul că, șoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul în care se aflau colegii noștri. Suntem alături de familiile îndurerate și le vom sprijini în toate demersurile necesare”, se arată în comunicatul.

Accidentul a fost provocat de faptul că şoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul de călători, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, subinspectorul Ludmila-Marina Dascălu.