Știri

Programul complet al pelerinajului la Sfânta Paraschevade de la Iași

Sfânta Parascheva program complet al pelerinajului. În perioada 11 octombrie- 15 octombrie 2019, la Iași, are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje din România cu ocazia hramului Cuvioasei Parascheva. Iată programul complet, pe ore.

În fiecare an, în calendarul creștin ortodox, Sfânta Parascheva este sărbătorită la data de 14 octombrie.  Ca și până acum, și în 2019, la Iași, unde se află moaștele Sfintei Parascheva sunt așteptați peste 100.000 de credincioși din toată țara. O noutate  în 2019 este că, de  hramul Sfântei Parascheva vor fi aduse şi Moaştele Sfântului Spiridon din Corfu.

Sfânta Parascheva program complet 2019

Evenimentele dedicate Sfintei Parascheva în 2019 vor dura timp de 5 zile, timp în care credincioșii se pot închina la moaștele Cuvioasei Parascheva. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase pe baldachinul din curtea Ansamblului Mitropolitan de vineri, 11 octombrie, iar reprezentanții Mitropoliei estimează că încă de atunci vor sosi și primii pelerini, care vor participa la procesiunea din jurul bisericii de la ora 06.30, înainte de așezarea în baldachin a moaștelor.

Sfânta Parascheva Program Vineri, 11 octombrie 2019

  • Ora 06.30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
  • Ora 07.00-11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 17.00-18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.00 – prezentarea lucrărilor dedicate Sfȃntului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).
  • Ora 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sfânta Parascheva Program – Sâmbătă, 12 octombrie 2019

  • Ora 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele  Sfintei Cuvioase Parascheva (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 21.00 – 01.00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Învierii, combinată cu a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Spiridon (în Catedrala Mitropolitană).

Sfânta Parascheva Program – Duminică, 13 octombrie 2019:

  • Ora 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 09.00 – 12.00  – Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).
  • Ora 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.00 – sfințirea așezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mânăstirea Hadâmbu (județul Iași).
  • Ora 19.00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 00.00 – 02.00 – Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

Sfânta Parascheva Program – Luni, 14 octombrie 2019:

  • Ora 07.00 – 09.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 09.30 – 13.00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
  • Ora 17.00 – 18.00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 20.00 – 00.00 – Slujba de priveghere a Sfântului Ierarh Spiridon combinată cu a zilei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18.30 – Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva susținut de Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii din Iași condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).

Sfânta Parascheva Program – Marți, 15 octombrie 2019

  • Ora 07.00 – 12.00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Moaște Sfânta Parascheva la Iași

Trupul Sfintei Parascheva a fost înmormântat în Biserica Sfin­ții Apostoli din Epivata. Scrierile bisericești spun că imediat după aceea  au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște. Se spu­ne că drept-credincioșii creștini din Epivata au zidit o bi­serică chiar pe locul în care au trăit părinții ei și unde ea însăși văzuse lumina zilei. Vestea despre minunile Sfintei Parascheva, care se săvârșeau în apro­pierea cinstitelor moaște s-a răs­pândit cu­rând în Tracia și în Peninsula Balcanică.

Abia în anul 1641 moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au ajuns la noi în țară. Încă din 26 noiembrie 1944 și până în prezent, aceste moaște se află la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Creștinii de pretutindeni pot ajunge aici pentru a înălța rugăciuni pentru iertarea păcatelor lor și pentru sănătate.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv. Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slavim preasfânt numele Tău în veci. Amin.