Știri

Aeroportul de la Iași are noi legături cu importante orașe ale lumii

Curse spre șase noi destinații din Europa vor fi operate de pe Aeroportul Internațional din Iași din vara anului viitor. Capitala Moldovei va fi astfel conectată cu orașe din Spania, Italia, Germania și Marea Britanie.

De la 1 august 2020, de la Iaşi se va putea zbura şi către Barcelona (Spania), Bari, Verona şi Torino (Italia), Berlin (Germania) sau Londra ( Marea Britanie). Anunţul a fost făcut, joi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Aeroportul Internaţional Iaşi.

Compania aeriană care va opera aceste curse a anunţat că va aduce la Iaşi o a treia aeronavă şi că va crește numărul zborurilor spre alte destinaţii pe care deja la operează din Capitala Moldovei.

Biletele pentru noile destinații au fost deja puse în vânzare.

Conducerea Aeroportului susține că numărul de pasageri crește constant și că până la sfârșitul anului estimează aproape 1,4 milioane de călători.

Deja am înregistrat pasagerul cu numărul un milion anul acesta, suntem, aşa cum am promis, în graficul pe care ni l-am propus. Sperăm ca până la sfârşitul acestui an să ajungem la aproape 1.400.000 de pasageri. (…) Este o creştere constantă, continuă şi consolidată, care arată puterea Iaşului în această regiune ca cel mai important aeroport. Cel mai probabil la anul vom depăşi Timişoara în clasamentul naţional“, a declarat, în cadrul conferinţei de presă, Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Internaţional Iaşi.

Potrivit acestuia, creşterea numărului de zbouri va aduce și modificări la Aeroport.

Până anul viitor, la 1 august, când este prima cursă, vom finaliza zona de preîmbarcare, astfel încât cele trei aeronave să poată fi operate în acelaşi timp şi vom finaliza extinderea de platformă şi calea de rulare pentru a avea o mai bună eficienţă a utilizării pistei“, a explicat Bulgariu.