Știri

Se întoarce vara in România? Află prognoza meteo pentru luna Octombrie!

Administrația Națională de Meteorlogie a făcut un anunț-bombă. După câteva zile în care temperaturile văr scădea drastic, fiind prezente și precipitații abundente, va urma o încălzire bruscă a vremii.

Elena Mateescu, director ANM, a declarat – în timpul emisiunii ”Sinteza Zilei” de la Antena 3, că vremea ne va oferi o surpriză extrem de plăcută la jumătatea săptămânii viitoare. Diferențele de temperatură sunt sunt foarte  mari, în această perioadă, mercurul din termometre înregistrând variații spectaculoase. Până marți, vremea se menține rece, iar în zonele depresionale se vor înregistra minime de 0 grade Celsius. Nu vor lipsi, bineînțeles, precipitațiile, destul de însemnate cantitativ.

„În Capitală vor fi 16 grade, temepraturile maxime, iar în cursul dimineții chiar 7 sau 8 grade. Se va simți semnificativ, pentru că va și ploua destul de mult, chiar din această noapte. Ne așteptăm și în zona Capitalei să avem precipitații, 15…20 l/mp. Până sâmbătă de dimineață, e în vigoare o informare meteorologică. Răcirea va fi prezentă în toată țara până marți, 8 octombrie. Vorbim de temperaturi mai coborâte decât perioada din calendar. Spre sfârșitul săptămânii sunt așteptate 13 sau 14 grade, sunt 0 grade în zonele depresionale”, a precizat Elena Mateescu pentru Antena 3.

Dar luna octombrie va mai aduce zile frumoase. Joi, de pildă, în jumătatea de sud a țării, temperaturi care se vor aproapia de… maximul unei zile de vară, a mai adăugat directorul ANM.