O tânără a fost impresionantă de zâmbetul și alura unei bătrâne de 90 de ani pe care a întâlnit-o în parcul Cișmigiu din Capitală. Stând de vorbă cu aceasta, tânăra a rămas surprinsă de povestea de viață a bătrânei, de tonusul optimist al acesteia și de sfaturile primite de la ea.
Tânăra a întrebat-o pe bătrâna de 90 de ani dacă este de acord să îi facă o fotografie, iar aceasta a acceptat fără rezerve. Numai că, ulterior, a ieșit la iveală și un detaliu surprinzător. În plan mai îndepărtat, în dreptul unui copac, un bărbat pe jumătate aplecat avea unele probleme și încerca să le ”rezolve” cât mai repede, fără a se sinchisi de cineva. Și astfel, o fotografie, cum se spune, face mai mult decât 1000 de cuvinte. Pe de altă parte, este vorba despre un contrast sugestiv între starea de bine a bătrânei de 90 de ani, al cărei zâmbet spune totul, și starea de… rău a bărbatului din planul îndepărtat.
”Toate partiturile de la Conservator sunt desenate de mine”
Iar povestea de viață a bătrânei de 90 de ani merită, cu prisosință, redată, așa cum a fost descrisă chiar de tânăra care i-a făcut fotografia.
“Să îți iei un om de suflet, văd că ești necăsătorită, ascultă la mine! Eu eram cunoscută în birou ca “cea mai iubită soție”. Ne-am căsătorit când aveam 17 ani și a avut grijă de mine toată viața. Cine te iubește, nu încearcă să te schimbe, viața îți aparține. Totul ține de noroc, mie tata mi-a aranjat căsătoria.” Mergeam prin Cișmigiu, când am văzut-o, mi-a zâmbit, i-am zâmbit și i-am spus “Sunteți foarte frumoasă!” S-a oprit și mi-a zis:
– Draga mamii, vezi rozul asta din obrajii mei? E natural. îți vine să crezi că am 90 de ani? Împliniți pe 1 mai?
– Și care-i secretul?
– Gimnastică. Gimnastică în fiecare zi. 48 de kilograme. De ani de zile. Toate colegele de la muncă mă-ntrebau cum reușesc să arăt așa bine. Eu lucram la o editură. Am scris toate partiturile Enescu, toate partiturile de cor. Lucram pe foaie de calc, dar și pe niște tăblițe lucioase, care îmi oboseau ochii. Toate partiturile de la Conservator sunt desenate de mine.
Aveam colegă o profesoară de pian, era cea mai frumoasă fată de acolo. Soțul ei, medic, a bătut-o într-o seară că nu i-a făcut ciorbă. De-asta-ți zic, scumpo, important e să fie un om cu suflet.
– Facem o poză?
– Hai.
– Eu sunt Andreea.
– Frida. Evreică. Dar când ne mai vedem pe stradă mă strigi Duți, bine?
Ca din senin, azi am simțit să merg prin Cișmigiu până la birou, chiar dacă întârziasem deja”, a povestit tânara pe pagina de Facebook a grupului ”Ești din Iași dacă…”
