Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai urmărite vedete din showbizul autohton, vedeta se bucură de aprecierea unui număr impresioanant de fani, are propria afacere cu rochii de mireasă și de ocazie. Însă puțini știu de boala incurabilă, de care suferă blondina, pe care a descoperit-o în urma unor analize amănunțite.
Bianca avea des căderi de calciu și a descoperit că are probleme cu glicemia, fiind nevoită să facă injecţii cu insulină, pentru a depăşi crizele. Blondina suferă de diabet, “boala secolului 21”, pe care a depistat-o în urmă cu mai bine de zece ani, cauza fiind stresul, dar și curele de slăbire din adolescență. Din fericire, nu a ajuns să-şi facă injecţii zilnic: „De foarte multe ori când am avut crize a trebuit să fac insulină. Încă nu sunt dependentă, dar mai am numai un pas. Dacă nu am grijă de mine, medicii m-au avertizat că boala se poate agrava foarte repede“, spunea Bianca.
Acum, vedeta face foarte mult sport și are mare grijă la ce mănâncă: „Eu pun foarte mult suflet atunci când mă îndrăgostesc, mă implic şi sufăr foarte mult. Am făcut diabet pe sistem nervos, din dragoste. În urmă cu aproape trei ani am descoperit, în urma unor analize, că sunt bolnavă. Acum trebuie să am grijă, nu am voie să mă enervez şi trebuie să ţin regim alimentar strict“, mai declara Bianca.
Bianca Drăgușanu, pe mâinile medicului ortoped
În vârstă de 37 de ani, Bianca Drăgușanu s-a confruntat cu dureri insuportabile în ultima perioadă și și-a făcut o programare la un doctor ortoped. Azi, ea a mers în cabinetul său, unde, în urma consultației, a descoperit că problemele medicale sunt la nivelul meniscului. Specialistul i-a recomandat să își facă un RMN și, ulterior, el va putea să îi ofere un tratament și alte sfaturi care să o ajute. Explicațiile lui au fost filmate de vedetă, care a publicat imaginile pe Instagram Stories.
“Tu ai probleme undeva la nivelul meniscului. De asta când am făcut testele speciale ai avut dureri pe partea internă şi externă. Ligamentele par să fie ok. Mai ai o mică tendinită. Asta din cauză că faci sport, stai mult în picioare. O să facem un RMN”, i-a spus dr. Tarek Nazer, un medic ortoped supraspecializat în chirurgia artroscopică minim invazivă, cu experiență de 5 ani în Marea Britanie.