Potrivit celor mai recente date furnizate de autorități, zece oameni și-au pierdut viața, iar alți opt au fost grav răniți, într-un cumplit accident produs, în această dimineață, pe DN 2A, în localitatea Sfântu Gheorghe din județul Ialomița.
Potrivit primelor informații, șoferul unui TIR înmatriculat în Ialomița ar fi pierdut controlul direcției, iar camionul a pătruns pe contrasens, acolo unde a spulberat un microbuz în care se aflau 17 persoane.
Microbuzul plecase de scurt timp din localitatea Munteni-Buzău, județul Ialomița și se îndrepta către București.
Toate victimele au rămas încarcerate
În urma impactului devastator, atât microbuzul, cât și TIR-ul, au ajuns pe câmp, iar toate victimele au rămas prinse între fiarele contorsionate ale celor două autovehicule.
Martori la tragedia uriașă din Ialomița, alți șoferi au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au ajuns zeci de echipaje de intervenție, după ce autoritățile au declanșat codul roșu:
– 4 echipaje SMURD;
– 7 ambulanțe SAJ;
– 3 autospeciale pentru victime multiple;
– 2 echipaje Descarcerare;
– 3 autospeciale de stingere;
În momentul în care au ajuns la locul accidentului, cei peste 40 de pompieri, paramedici SMURD și medici de la Ambulanță au găsit scena unui adevărat carnagiu.
18 oameni, respectiv 17 din microbuz și șoferul TIR-ului, erau încarcerați în mașini.
Victimele care au supraviețuit acestui cumplit accident au fost transportate de urgență la spitalele din Slobozia, Bagdasar și Floreasca.