ȘtiriVedete

Dani Oțil și Ștefan Bănica, replici dure!

Dani Oțil și Ștefan Bănică au avut parte de aceeași femeie și anume Mihaela Rădulescu. Cei doi s-au întâlnit la emisiunea pe care Dani o prezintă, Neatza, iar Ștefan a fost invitat și a vorbit despre concertul de Crăciun marca Ștefan Bănică, care sărbătorește în decembrie majoratul 18 ani de tradiție neîntreruptă.

„Îți dai seama că, în 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă…’, a spus Dani, arătând spre Ștefan, în hohotele de râs ale celor din platou.

Amuzat, cântărețul i-a răspuns: „Dacă unii sunt la a treia nevastă, alții cică n-o mai lălăie. Mi-a șoptit o păsărică despre faptul că s-au luat frumos, s-au așezat la casele lor… Iar pasiunea lor pentru modă se și vede!’, a replicat Ștefan, apropo la faptul că Dani a recunoscut, oficial, relația cu Gabriela Prisăcariu.

Dani a continuat: „Ștefan, ai zis că ți-a șoptit o păsărică. La vârsta ta mai asculți de-o păsărică?”, la care Ștefan: „Da, la vârsta mea mai ascult de-o păsărică! Iar asta, doamnelor și domnilor, vine de la această pălincă!’, a continuat Ștefan și a mai luat o gură de pălincă, din paharul prezent pe masa din platou.

Ștefan Bănică s-a căsătorit în secret

Ştefan Bănică Jr. s-a căsătorit în secret cu iubita lui, Lavinia Pârva, iar informaţia a făcut ocolul internetului, anul trecut, la începutul toamnei. Nu au existat însă detalii despre nunta celor doi, tocmai pentru că evenimentul s-a petrecut departe de ochii curioşilor, în Bulgaria! 

Nici prietenii apropiaţi nu au avut habar de nimic. Ei au fost chemaţi la un hotel din Balcic, sub un anume pretext. Li s-a spus că artistul îşi va sărbători ziua de naştere în avans, printr-o petrecere. Numai că primele semne de întrebare au apărut la acel moment, pentru că Ştefan este născut pe 18 octombrie.

Chiar şi aşa, invitaţii au ”muşcat ” nada, dar s-au trezit în faţa faptului împlinit, adică la nunta lui Ştefan cu Lavinia. Petrecerea a fost extrem de reuşită, mai ales că invitaţii au fost cu atenţie selectaţi pentru evenimentul care s-a vrut intim şi… secret!