Celebra prezicătoare Maria Ghiorghiu face o nouă premoniție. De data aceasta anunță posibilitatea ca țara noastră să fie lovită de un cutremur extrem de puternic.
”În timp ce scriam aici pe blog, văd înspre Apus luciul unei Ape, și când spun luciu spun că era doar o culoare albă, luminată parcă de LUNA de pe Cer sau chiar de Soare. Vedeam, dragilor, așa precum am privi acum dinspre stânga spre dreapta, vedeam cum Apa se ridică și se lasă imediat, precum ar face niște pași mari încontinuu, se ondula pe dedesubt. Apa nu mai era nici albastră și nici neagră!a albă, iar Cutremurul de sub ea se manifesta violent; valurile ondulate se formau cu repeziciune de la stânga la dreapta, așa precum scriu eu acum.
Prieteni dragi, cu durere în suflet vă spun că vom auzi de un Cutremur violent în Apă, Cutremur ce ar putea fi urmat (Doamne ferește) și de un Tsunami.
Unde anume sau când se va produce nu mi s-a descoperit. Dar noi putem face ceva în acest sens, și anume: să ne rugăm la MAICA DOMNULUI și la BUNUL DUMNEZEU ca nu cumva totul să se transforme într-o mare Calamitate sau într-un mare Dezastru.
Dumnezeu să ne apere pe noi toți. dar și pe frații și surorile noastre întru HRISTOS, acolo unde se va produce acest Cutremur sub apă sau poate fi și pe uscat, dar cu mari consecințe asupra Apelor, fiind în pericol de a avea loc și un TSUNAMI”, a scris Maria Ghiorghiu pe blogul personal.