Gheorghe Dincă a fost adus, marți, cu o dubă de la Penitenciarul Jilava la Institutul Național de Medicină Legală (INML) “Mina Minovici”, unde urmează să fie expertizat psihiatric de către o comisie de specialitate.
De o săptămână, Gheorghe Dincă, principalul suspect al crimelor din Caracal, s-a aflat la Spitalul Penitenciar Jilava pentru mai multe proceduri în anchetă.
El a fost transferat pe 1 ocrombrie, din Arestul Central, în Spitalul Penitenciar Jilava, „pentru efectuarea unor măsuri procedurale dispuse în cazul anchetei penale”, a anunțat, la acea vreme, Poliția Română.
În ce le privește pe cele două victime, suspectul a susţinut că le-a omorât şi a menționat că s-ar fi înțeles cu ele să întrețină relații sexuale contracost. Vizavi de Luiza, bărbatul a spus că, deși s-ar fi înțeles cu el să facă sex, fata ar fi râs de el pe motiv că este gras și bătrân. Din acest motiv, ar fi lovit-o cu pumnul, iar ea a murit pe loc.
În ce privește vazul Alexandrei, Dincă a povestit că, după ce s-a înțeles cu ea să facă sex pentru suma de 50 de lei, a dus-o acasă, unde a legat-o cu o sfoară ca să nu fugă. Acum, suspectul regretă faptul că, susține el, i-ar fi lăsat “sfoara prea lungă”. Așa ar fi putut victima să ajungă la un telefon și să sune la 112. La un moment dat, Dincă, ar fi intrat la ea, iar fata l-ar fi anunțat că “pleacă acasă”. Refuzurile ei repetate l-a fi înfierbântat, iar la un moment dat, ar fi lovit-o cu pumnul, în mod fatal, ca și în cazul Luizei.
Regretă că a fost prins
Dincă a menționat că ambele crime s-ar fi produs în dormitor și nu în așa-zisa cameră a ororilor, pe care, spune el, o folosea doar pentru reparațiile auto. Se pare că la primă vedere, medicii au concluzionat că lui Dincă i se pare firesc să omoare un om și că singurul său regret este faptul că a fost prins.
Semnele de pe fruntea criminalului din Caracal ridică… semne de întrebare
După cum se poate observa în cele mai recente imagini, Gheorghe Dincă are două semne clare pe frunte, ca și cum ar fi fost lovit sau ca și cum ar fi căzut. Aceste semne nu au existat în fotografiile inițiale, fotografii făcute în momentul arestării sau imediat după. Firește, semnele de întrebare nu pot fi neglijate, însă deocamdată nu se cunosc motivele care au dus la apariția acestor semne ”suspecte”. După arestare, Gheorghe Dincă i-a acuzat pe polițiști că l-ar fi lovit, cerând să fie și consultat de medici, numai că – atunci – cele două semne de pe fruntea criminalului nu existau. ”Strâns cu ușa” pentru a mărturisi întreaga activitate criminală? O căzătură suspectă despre care nu s-a vorbit până acum? Misterul persistă…