Cazul ”Caracal” a fost și rămâne intens mediatizat, nu numai presa din România oferind informații cutremurătoare încă de la începutul anchetei, ci și presa de peste hotare. Este firesc, de altfel, ținând cont nu numai de gravitatea faptelor petrecute, ci și de trecutul lui Gheorghe Dincă, acesta aflându-se o bună perioadă de timp Italia, acolo unde se presupune că se ocupa, printre alte activități ilegale, și cu traficul de persoane.
Pe data de 2 octombrie, în presa italiană a apărut un articol referitor la Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, adolescentele care au fost răpite de Gheorghe Dincă. Acesta a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete, numai că – în cazul Luizei – anchetatorii nu au descoperit, încă, indicii care să confirme declarația ”Monstrului din Caracal”. Jurnaliștii italieni au ales un titlu sugestiv: ”Omorâte sau dispărute? Misterul fetelor românce”.
”Ea spune că a fost răpită și încearcă să descrie ceea ce vede în jur”
Jurnaliștii italieni au reluat ”filmul evenimentelor” din momentul în care Gheorghe Dincă a luat-o la ocazie pe Alexandra Măceșanu, iar la finalul articolului au făcut un apel către italienii care susțin ce le-ar fi văzut pe cele două fete în Italia, pentru a oferi și alte informații esențiale în anchetă.
”Alexandra Măceșanu, în vârstă de 15 ani, dispare la 24 iulie 2019, după ce a fost luată cu autostopul de Gheorghe Dincă, un mecanic în vârstă de 65 de ani din Caracal (un oraș aflat la aproximativ 140 km de București, în sud -vestul țării). Bărbatul a închis ușile mașinii sale cu geamurile vopsite și apoi a dus-o pe fată la casa lui, unde a legat-o, a violat-o și a bătut-o. În 25 iulie dimineața, la ora 11.00, Alexandra, profitând de absența bărbatului, a telefonat de trei ori la 112 de la un telefon vechi, fără SIM, găsit în locuință. Ea spune că a fost răpită și încearcă să descrie ceea ce vede în jur, pentru a-i face pe oameni să înțeleagă unde se află: este supărată, este foarte speriată. Poliția a localizat-o la două dimineața și solicită simultan și obține imediat un mandat de la judecător pentru intrare, dar va intra doar 4 ore mai târziu, la 6.00. Ei petrec, prin urmare, 19 ore de la apelurile fetei la casa lui Gheorghe Dincă”, se arată în articolul celor de la emisiunea ”Chi l’ha visto?” de pe RAI3, unde a fost difuzat și un material în care se solicită ajutorul italienilor, după ce apărut martori care susțin că le-ar fi văzut pe fete în Italia.
„Mi hanno sequestrata e violentata, fate presto!”
„Mi hanno sequestrata e violentata, fate presto!”: La telefonata alla polizia romena di Alexandra Macesanu. Lei e l’altra ragazza scomparsa sono state uccise o sono state rapite per essere avviate alla prostituzione, forse in Italia? [VAI ALLA PAGINA]→ http://ow.ly/megS50wzXC9
Publicată de Chi l’ha visto? pe Miercuri, 2 octombrie 2019