ExclusivȘoc

Act de caritate in Teleorman! Casă construită de la zero de către pompieri și voluntari.

O tragedie a mișcat o comunitate întreagă dintr-un sat mic din Teleorman. Săptămâna trecută, în noaptea de 22 spre 23 septembrie, la ora 23.49, un apel la 112 anunța un incendiu violent în satul Brătășani, comuna Trivalea Moșteni. Casa în care locuiau tatăl, o fetiță de 7 ani și bunicii micuței s-a făcut scrum.

Patru ore s-au luptat pompierii să stingă incendiul uriaș care a cuprins căsuța ce tocmai fusese renovată. Flăcările au mistuit tot și au distrus casa în proporție de 90%, dar și anexe și toate bunurile.

Elevă model în clasa I, sub cerul liber

Micuța Simona abia ce a început clasa I și a fost la un pas să sfârșească arsă de vie. Tatăl ei, Vlăduță Ștefan, a intrat prin flăcări și a scos-o în ultima clipă. Din păcate, observarea cu întârziere a izbucnirii incendiului, cantitatea ridicată de materiale ușor combustibile și distanța foarte mare până în satul Brătășani au condus la extinderea rapidă a incendiului la întregul imobil și anexele din apropiere.

În câteva ore, familia s-a trezit sub cerul liber, iar Simona a plâns neîncetat. Pompierii ajunși la fața locului au fost impresionați de povestea micuței. Deoarece casa nu poate fi locuită în acest moment, familia a fost găzduită de o vecină cu suflet mare, până ce situația va reveni, cât de cât, la normal.

S-au mobilizat pentru Simona

Voluntarii și pompierii s-au mobilizat pentru Simona și familia ei
Voluntarii și pompierii s-au mobilizat pentru Simona și familia ei

Pompierii nu au putut rămâne indiferenți și, odată ajunși la sediul ISU, au strigat mobilizarea. Bani, materiale de construcție, forță de muncă, totul pentru a-i aduce un zâmbet Simonei.

“Pompierii militari teleormăneni fac un apel de suflet către toți cetățenii pentru a fi solidari cu o familie ce a trecut printr-un mare necaz săptămâna trecută, în satul Brătășani, comuna Trivalea Moșteni, a cărei casă de locuit a fost distrusă de foc în proporție de 90%.

În rândul salvatorilor din cadrul I.S.U. «A.D. Ghica» al județului Teleorman a demarat deja o campanie umanitară pentru strângerea benevolă a unor sume de bani cu care familia să fie ajutată să-și reconstruiască o parte din locuință, însă cel mai important ajutor va fi din partea oamenilor din spatele uniformelor care au dorit să îi sprijine efectiv cu «mâna de lucru» pe timpul lucrărilor”, este mesajul campaniei demarate de pompieri.

Misiune contracronometru pentru Simona

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, a reieșit că evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit produs la o instalație electrică defectă, dintr-o anexă a locuinței. Salvatorii vor să facă acum o minune. Oamenii cu suflet mare s-au mobilizat și au donat, iar alții și-au pus brațele la bătaie. Obiectivul este de a realiza acoperișul locuinței până sâmbătă, iar în cursul săptămânii viitoare să fie amenajate și două camere unde familia să poată locui.