ȘtiriVedete

Micutzu și-a pierdut banii din stand-up la păcănele

Micutzu a început să își testeze intuiția și a surprins mai multe situații cotidiene din care a scos ceva profit. Bine, profitul nu a fost pentru el decât din banii pe care i-a luat din reclama pe care a făcut-o pentru Stanleybet, una dintre cele mai populare case de pariuri din țară, ci mai degrabă pentru zecile de mii de români care au intrat în jocul lui și și-au testat intuiția.

Pentru mega distracție, iubitorii de umor și pariuri pot intra pe narecum.ro și să voteze care a fost cel mai amuzant clip făcut de Micutzu, iar premiul este garantat pe orice clip ar alege.

De la jumătatea verii și până acum, celebrul comediant a pariat pe tot ce a prins în cale și s-a distrat maxim pe tema asta, mai ales că pariurile lui chiar au fost câștigătoare. Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, i s-a înfundat și lui, iar seria de reușite a luat sfârșit, ducându-i partenerul într-o situație tragică.

Ca să îți dăm un mic spoiler despre toată campania, în primul pariu Micutzu s-a legat de o bătrână și de câinele ei, după care și-a mutat atenția pe un ”băiat de oraș”, cum ar spune un celebru rapper, și pe un timiduț  care îți aștepta posibila viitoare iubită cu un mare buchet de flori cumpărat din piață de la Obor. Avea 3 pariuri în fața lui tovarășului său, când norocul s-a oprit și ”necazul” a picat pe bietul său amic care… vedeți voi AICI ce a pățit.

Tu bucură-te în continuare de bonusurile și premiile din Pariul lu’ Micutzu doar pe Stanleybet.ro.